Nia se strecură afară din culcuş la auzul sirenei. În urma ei, Gart mormăi ceva. Era prea devreme pentru el. Din fericire, Nia putea funcţiona cu o cantitate redusă de somn şi era intrigată de motivul pornirii sirenei. Nu era o alarmă de avarie care i-ar fi panicat pe toţi pasagerii navei, ci un simplu anunţ că se întâmplase ceva, iar cine voia se putea duce să se informeze. Cu siguranţă era interesată.
Îşi aranjă bandajele de pe braţe înainte de a ieşi în
coridorul principal, lăsând la vedere cât mai puţină piele descoperită, şi
clipi confruntată cu luminile puternice. Câţiva oameni se îndreptau în aceeaşi
direcţie, printre care şi Adette, aşa că li se alătură.
— Ce s-a întâmplat? întrebă cu jumătate de gură.
— Au prins o navetă, spuse Adette şi îşi trase câteva
şuviţe blonde peste ureche să ascundă crustele cenuşii, cealaltă mână
odihnindu-i-se pe abdomenul rotunjit.
— Prins?
— Emitea un semnal SOS şi se îndrepta direct spre
noi, zâmbi larg Adette. Au prins-o înainte de a ne lovi.
În jurul lor, oamenii comentau ştirea, dar umerii
Niei coborâră. O navetă avariată nu le era de niciun folos. N-aveau să
părăsească niciodată nava asta blestemată.
(Niciun port din galaxie – Secvenţă de zbor, Millennium Books, 2016)
No comments:
Post a Comment